Ce faci și cum te simți după o despărțire?
Cine n-a trecut prin focul aprig al unei despărțiri care n-a putut fi stins decât cu lacrimi tulburi curgând în șiroaie peste care cădeau bolovanii neputinței, astfel încât nici un sfat, nici o mângâiere sau încurajare n-avea niciun efect?
Da, în suferința ta, doar tu ai dreptate, doar tu ești cel neputincios, doar pentru tine lumea s-a sfârșit. Ce rost are să trăiești fără el (ea), dar cum să mai trăiești, în ce fel, când ți-au fost retezate aripile, speranțele, practic viitorul? Nu vezi că ai rămas infirm și prost? Păi, ce mai poți face lucrurile pe care le făceai cândva fără măcar să te gândești, mai poți învăța sau munci? Nu, nu mai știi nimic.
În plus, te cuprinde o teamă teribilă de viitor: ce-o să fie cu tine, cu viața ta, știind că totul, absolut totul depindea de el (ea); și-apoi cum te vor privi ceilalți, ce vor gândi sau, poate vor râde ori se vor bucura.
Și plângi cu sughițuri și nu ți-e foame și nu vorbești și ești nervos (oasă); nu suporți prezența nimănui și nici sfaturi nu accepți. Dacă tu nu poți răspunde la întrebarea "de ce", tu care ai fost acolo și ai trăit cele mai puternice sentimente alături de persoana dragă, tu care te-ai dăruit cu tot sufletul și inima și te-ai legat pe veșnicie de ea, cum ar putea altcineva să te alinte, să-ți dea sfaturi?
E greu să știi că dintre toți oamenii doar ție ți s-a întâmplat așa nenorocire. Ești singur, ba înghețat în propria-ți viață, ba înglodat în propria-ți mocirlă. Ești terminat, asta e!
Ei, dar timpul vindecă orice rană! Încet, încet, te ridici din băltoacă creată chiar de tine, începi să respiri un aer mai bun, mai curat și simți cum și spinarea ți se îndreaptă.
Parcă te-ai trezit dintr-un vis urât și te ciupești pentru a te convinge că exiști. Da, exiști! nu ți s-a îndeplinit dorința de a nu te mai trezi, de a muri în somn, astfel scăpând de suferința asta cumplită, pe de o parte, dar și de a te răzbuna pe celălalt, de a te avea pe conștiință. Prea mult te-ai umilit în căutarea și obținerea unei explicații plauzibile care a cauzat ruptura, prea multe telefoane ai dat (la unele primind un simplu "ocupat sau respins") și prea mult ți-ai fugărit ochii și picioarele urmărind acea ființă superioară acum, rea și puternică, sfidătoare sau necruțătoare, în speranța unei împăcări.
Te doare și te macină și gândul că l-ai putea vedea la brațul alteia. Cumplit! Măcar asta să nu se întâmple.
Mai porți încă resentimente, iar întrebarea "de ce" e stăpâna minții, încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu