Viața de după despărțire

Pustiul.  

S-a instalat golul și, deși e spațiu, nu? tot încorsetat și chircit ești. Îndrăznești să te privești în oglindă. Al cui e acest chip? Nici ochii nu mai seamănă cu cei cu care te mândreai sau pentru care primeai complimente: acum nu mai au lumină, strălucire; parcă sunt stinși și mai mici; privesc și ei un chip ciudat. O, dar gura! De ce s-a strâmbat? Are colțurile îndreptate în jos și e mai botoasă (știu că n-am botox!). Și părul... nici ăsta n-are strălucirea de altădată! Acum și-a pierdut și forma; nu mai stă pieptănat ca de obicei, ci...cum vrea el. Umerii sunt ridicați și n-au chef să coboare. De sport, nici vorbă!

Cât timp a trecut?, te întrebi. Și ce-i cu mine? Cine sunt? De ce? Culmea, nici un prieten, niciun telefon... Unde or fi toți? Unde și cine e această ființă care privește în oglindă?

Sufletul. 

Ei, sufletul e trist! Atât de trist încât îmi dă semnale de haos. E tulburat și-mi strigă: wrong! E greșit, e păcat! Ai tulburat ordinea în cer și eu rătăcesc zdrențuit și bezmetic. 

Primește-mă și dă-mi aripile înapoi!

Inima. 

Inima doare. Pur și simplu doare și e speriată. Tresare la orice zgomot, la orice gând și la orice melodie. Nici nu suportă muzica de dragoste sau pozitivă, ci se tânguie după melodii lacrimogene. 

Lumea.

Lumea totuși trăiește! N-a dispărut și nici nu-i pasă de tine; poate se distrează, se bucură, muncește, iubește; habar n-are că tu ești suferindă, singură și neputincioasă. O parte spune că te lasă să-ți lingi rănile. Da, dar acum tu ai nevoie de prieteni de nădejde, ai nevoie de confirmarea că tu nu ai nicio vină și că nu ți-au intrat zilele în sac. Niște unii, profitori de ocazie, se oferă să te consoleze invitându-te în viața lor. Wrong!

Mintea.

Acum și aici ai nevoie de minte. 

Va continua... Va continua...